Florin
“povestea celor 2 vieti!!!
sunt un tanar care si-a inceput drumul vietii prin ‘87 intr-un mic oras al romaniei. pentru ca nu pot reproduce amintirile dinainte de varsta de 7 ani ( numai cu greu ) ….voi incepe sa va povestesc despre un om care s-a intalnit cu adevarat cu viata.
era unul dintre cei 4 frati ai familiei sale, un tinerel care mergea la scoala si invata foarte bine. un start promitator care ii determina pe parintii lui sa-l rasfete cu multa gingasie si iubire. ii acordau cele necesare si un lucru de care nu foarte multi copii de 8 ani se pot bucura…LIBERTATEA
tinerelul nu se simtea stanjenit deloc de parintii lui asa ca a inceput sa alerge pe un alt drum decat cel pe care pornise….. a inceput sa aibe prieteni cam de aceiasi varsta cu el, un anturaj care l-au indepartat cu pasi marunti de politica familiei: fii un om cinstit!. inchipuiti-va ca acest baietel pe la 10 ani…isi pierdea zilele prin baruri, jocuri mecanice, precum si prin magazine de unde cumpara totul fara bani(fura). foarte sesizabil in ochii parintilor tinerelul facea pauza atunci cand era pus sub disciplina de parintii sai.
“acesta a fost capitolul copilariei mele…o copilarie in care n-am gasit calea de mijloc.”
in 2002 adolescent fiind in continuare intretinut foarte bine de ai sai care ii ofereau totul,tanarul parca si-a mai revenit. existau semne de intrebare in mintea lui, semne de intrebare care nu-si gaseau raspunsul. fiind un crestin ortodox ca 97% din romani…Biserica era locul pe care-l cauta la examenul de capacitate si atat. fiind incurajat de mama lui sa mearga consecvent baiatul a observat ca nu e chinuitor sa stai 30 min in picioare la o liturghie, si sa stai sa asculti vorbele preotului ( chineza pura pt baiat). obicei bun…insusit de un baiat care ducea o viata lipsita de calitati morale.
….ajuns in liceu, a inceput sa realizeze ca viata se poate trai (irosi) la maxim, si ca multi erau cei care adoptau acest mod de a trai. chefuri, discoteca la fiecare sfarsit de saptamana, prieteni prietene, aburi de alcool, si “aer” nociv inspirat din filtrele multor tigari….il implineau…intr-o mare masura..
…un loc insa ramanea neimplinit de aceste privilegii de care se bucura tanarul: SUFLETUL sau care era inca misuit de intrebarile fara raspuns.
ca o mana de ajutor in aceasta problema Dumnezeu s-a revelat surorii sale. sora lui era cu adevarat, un raspuns pentru intrebarea ascunsa profunzimea inimii baiatului. Raspunsul pentru intrebarea acestuia era unul simplu care l-a lovit cu brutalitate: “Da Florin ISUS a murit pentru tine!”
inevitabil sufletul sau incepuse sa respire adevarata viata….progresiv…si deloc simplu…..
florin căuta inca locurile care-i dadeau o falsa mangaiere a sufletului sau….dar de fiecare data raspunsul Lui Dumnezeu…il confrunta cu foarte multa dragoste….ceea ce a dus la ingenunchierea
celui neingenunchiat pana atunci. Isus a devenit Domnul si Mantuitorul sau personal.
Tanarul a gasit adevarata viata…atunci cand nu era demn de ea, atunci cand merita cu totul altceva…
ISUS A MURIT SI PENTRU TINE…nu te mai ascunde de acest raspuns care te poate elibera si pe tine.”
Roby
“baiatul acesta a suferit la un moment dat de singuratate…erau nopti cand plangea ca nu avea prieteni…erau nopti cand era nervos pe Dumnezeu ca de ce nu ii da prieteni…asa ca s-a decis ca va face el tot ce ii sta in putinta sa aibe cat mai multa lume in jurul lui, au venit momente cand tot timpul era cu cineva, tot timpul era iubit, totul era frumos pentru el, parinti care sa il iubeasca…frate care sa il apere…fete care sa viseze la el…bani care ii primea tot timpul de la parinti…era in echipa de baschet a scolii(atat in generala cat si in liceu), la biserica tot timpul era in fata…facea el nazbatii, dar era imposibil sa il urasti(sau poate asa credea el).
Dar lucrurile nu erau chiar asa de frumoase precum se prezinta frisca de suprafata…tortul era stricat iar ciocolata avea gust de mucegai! Era tot timpul pazit de mama lui (care era crestina si dorea sa aiba o viata frumoasa, de aceea nu-i dadea voie anumite lucruri)…deja la ora 22:00 suna telefonul cu vocea “unde esti? hai acasa”…nu te las in excursie…ce cauti cu aia?…etc. Insa baiatul cum prindea ocazia sa mearga intr-o excursie, sa mearga undeva departe de casa parintilor, sa fie in afara celor de la biserica profita si fuma…bea…se cupla cu fetele…doar pentru ca putea si dorea sa devina si mai popular, doar ca sa nu fie luat in ras de altii…ca sa nu fie mai diferit de altii facea ce faceau si ei, si mai tot timpul si mai bine…dans, fumat, baut, agatat fete…niciodata nu se lasa mai prejos…dorea sa fie in acelas timp iubit de cei din afara bisericii dar si de cei din biserica. Traia o viata de minciuna, mintea pe toata lumea…se ascundea de toti…nu spunea la nimeni adevarul…ii placea minciuna…ii placea sa isi creeze el lumea…sa vrajeasca lumea…sa isi minta parintii, sa isi minta prietenii…sa fure bani de la frate sau…sa vrajeasca fetele, tot timpul sa se dea mai mare si el tot timpul sa iasa in evidenta iar restul din jurul lui tot timpul sa fie locul doi…el trebuie sa fie #1 si nimeni altul…! Baiatul acesta juca pe mai multe flancuri…tot timpul mergea la biserica si era asa de bun crestin, si facea asa de multe lucruri…insa cand venea ziua de luni si trebuia sa mearga la liceu unde “ochii pocaitilor” nu erau pe ei se desfasura baiatul nostru…adevarat ca nu fuma sau bea dar iubea fetele…iubea sa fie inconjurat de fete…iubea popularitatea! Insa prea mult nu i-a mers lui cu astfel de jocuri….el a avut noroc ca a avut oameni care sa il iubeasca si sa aiba grija de el in jurul lui…prieteni care sa il mai scuture cand ceva nu era in regula, lider care sa ii inghite toate prostiile si sa il indrume pe drumul cel bun, oameni care credeau in el si vedeau mai mult decat un baiat popular si cool…a ajuns in momente de criza cand nu mai stia ce sa faca…s-a intors de atatea ori la Dumnezeu…si-a cerut iertare de atatea ori…a stiut ce trebuie sa faca daca va gresi…gresea si venea sa isi ceara iertare…profita de bunatatea lui Dumnezeu…profita de iertarea Lui….”oricum ma iarta…mai fac o data si apoi ma las…hai ca inca o data nu strica la nimeni” Stia sa se bage sub pielea fiecaruia…stia cum sa faca pe cineva de langa el sa se simta bine…dorea sa fie iubit si sa fie luat ca si model…dorea sa fie un RoleModel pentru toti…dorea sa fie #1…dar toatea astea au mers pana la un moment dat…pana in momentul cand era sa isi piarda cei mai buni prieteni, pana la momentul cand lumea din jurul lui s-a daramat…pana in momentul cand Dumnezeu l-a lasat pe cont propriu sa faca ce vrea cu viata lui, pana in clipa cand el a lasat armele jos si era lovit din dreapta si stanga…a stiut ca a gresit, a stiut ca a pacatuit…a stiut ca a dezamagit, a stiut ca poate nu mai era scapare si s-a decis sa se schimbe…s-a decis ca acest joc nu mai are rost…s-a decis ca mastile nu isi mai au rostul…s-a decis ca nu vrea sa fie condamnat!
Au urmat zile cand ii era rusine sa dea ochii cu oamenii care il iubeau…cu oamenii care tineau la el…sa dea ochii cu prietenii lui…au urmat nopti de plans, nopti in care nu putea dormi, dimineti in care pasii lui erau tot mai profunzi, zile in care negrul il caracteriza…zile in care stia ca acuma fierul e cald si trebuie batut…momente in care urmeaza consecintele…momente in care fierul e batut…momente prin care trece prin foc….Dar s-a meritat! S-a meritat tot acest sacrificiu…Dumnezeu i-a aratat ca popularitatea…fetele…fumatul…bautul…sportul…viciile sunt un zero mare in viata oricarui om…toate aceste lucruri ce ii oferea lumea nu isi aveau nici un rost…nu puteau satisface nici o nevoie…nu il puteau satura…chiar si atunci cand el a crezut ca Dumnezeu l-a lasat de mana totusi Dumnezeu avea situatia sub control si a vrut sa ii arate ca se poate, sa arate ca e un zero fara El…Dumnezeu l-a schimbat prin oamenii care sunt langa el, Dumnezeu ii asculta rugaciunea mamei lui in fiecare seara, Dumnezeu nu l-a lasat niciodata si nu il va lasa niciodata!”
Sebi
“Ma numesc Sebi si am 21 de ani. Am reusit sa IL cunosc pe Dumnezeu cu adevarat acum 5 ani si de atunci viata mea s-a schimbat. Dar vrea sa vorbesc putin despre modul cum era viata mea inainte sa ajung sa il cunosc pe Dumnezeu. Am crescut intr-o familie de ortodocsi. Despre Dumnezeu nu stiam aproape nimic doar ca El e acolo sus, noi aici pe pamant si ca trebuie sa spun o rugaciune macar in fiecare seara. Odata ce am inceput sa cresc, pe la varsta de 15-16 ani am inceput sa imi pun intrebari cu privire la viata mea. Nu intelegeam ce scop am, de ce am fost creat, incotro merge viata mea. Am inceput sa simt un gol imens in inima mea, sa devin depresiv fiindca nu gaseam raspuns la intrebarile astea. Am inceput sa merg la discoteca, sa fumez, sa incerc sa ma integrez in cercuri de prieteni, sa fiu acceptat. Dar nici asta nu m-a ajutat. Simteam ca ma adancesc mai mult in tristete, in confuzie. Zambeam mereu si paream o persoana fericita insa inauntrul meu numai eu stiam ca totul se stinge, ceva se rupea in mine. Pe la sfarsitul clasei a 8-a tin minte ca ne-am scris cu colegii tot felul de chestii ca sa ne incurajam si unul din lucrurile care m-a atins cel mai tare a fost ca o colega de clasa, mai timida, mi-a scris: “Imi place la tine ca zambesti mereu, ca ii faci pe ceilalti sa se simta confortabil. Vreau sa pot ajunge si eu odata sa fiu ca tine”. Cand am citit asta, am ramas atat de socat si mi-a fost rusine de mine. Cum putea ea sa isi doreasca sa fie ca mine cand eu de fapt ascundeam atat de multa durere si suferinta?
M-am gandit la sinucidere de multe ori, dar tot timpul ceva m-a oprit sa fac si pasul asta. Am reusit sa cunosc niste grupuri de americani crestini care faceau scenete insa abia dupa cativa ani, aveam sa inteleg si eu cine este Dumnezeu cu adevarat. Am mers intr-o tabara crestina unde mi-am predat viata in mana Lui si am fost botezat cu Duhul Sfant. A fost seara cea mai frumoasa din viata mea. Am venit acasa fericit si m-am asteptat ca viata mea sa fie mai buna de acum. Am ramas dezamagit cand am vazut ca nu e asa. Aveam aceleasi probleme, poate chiar mai multe insa ceva era diferit acum. Il aveau pe Isus alaturi de mine, aveam sprijinul Lui, aveam dragostea si puterea Lui sa trec peste orice. Am gasit implinire si adevarata fericire in EL. Mi-am gasit locul si am aflat care e scopul meu: sa II slujesc, sa IL urmez, sa IL las sa traiasca in mine si sa ii schimbe si pe ceilalti. Am descoperit ca pot avea o relatie cu Dumnezeu si ca nu trebuie sa Il tin la distanta de tot ceea ce eu traiesc fiindca EL vrea sa fie parte din viata mea.
Au trecut aproape 5 ani de cand am decis sa IL urmez si pot spune cu siguranta ca a fost cea mai buna decizie din viata mea si nu regret nimic. Daca am vrut sa renunt? Da, am vrut de multe ori, dar nu am putut sa ma mai intorc inapoi la viata aceea. Stiam ca nu voi gasi nimic acolo. Mai mult, nu mai aveam puterea sa renunt la EL odata ce l-am cunoscut cu adevarat. Daca il cunosti pe Isus Hristos cu adevarat, nu ai cum sa te intorci inapoi la ce ai fost. Nu ai cum!! Cand vezi cat de bland e, cat de iertator, cat de plin de dragoste si intelegere si rabdare si atat de multe lucruri, nu ai cum sa iti doresti altceva.
Inca ma mai lupt cu multe lucruri dar stiu un lucru: Isus a castigat deja razboiul. Eu ii apartin si nu am de ce sa ma tem atata timp cat stiu ca sunt de partea Celui care aduce victorie.
Sper sa ajungi sa IL cunosti cu adevarat fiindca merita!”
Crina
“Au fost lucruri urate de care a trebuit sa ma leapad, o duplicitate mai domestica, in care poate se vor regasi ceilati copiii cuminti care citesc pe- aici. Rautatea mea era cea a vorbelor, asprimea, obraznicia care erau menite a ma proteja de ceilalti, de a nu ma lasa sa par a fi vulnerabila.
Am fost adolescentul care nu a fost tentat cu viciile mai sus amintite de tine: habar nu am ce gust are berea, vinul sau sampania, nu stiu cum se aprinde o tigara sau cum se procedeaza pentru atrage un fum, nici pornografia nu a fost vreodata o atractie, cat despre gagicarit… cred ca e suficient sa spun ca primul meu iubit mi-e si azi… iubit si sot. Provenind dintr-o familie de necrestini, nu-mi puteam permite sa traiesc in zona gri, aveam o marturie de dat, un drum de trasat.
Cu toate acestea, au fost domenii de duplicitate in care am avut nevoie de dus rece, ca o putere mai mare decat a mea ca sa ma las.
Acele pacate “domestice” pentru care nu prea e chemat nimeni la comitet, pentru care nu prea se aplica sanctiuni. Ma refer la barfa, clevetire, cuvinte usturatoare si jignitoare…Egoismul meu care cerea ca eul sa nu fie lasat sa iasa la iveala. In momentul in care aveam o disputa verbala cu cineva si ramaneam fara replica, pentru a nu-i lasa ultimul cuvant, stiam ce sa spun pentrua jigni persoana respectiva sia termina astfel discutia in favoarea mea. Castigam dispute dar pierdeam relatii. Dumnezeu m-a invata ca oamneii sunt pretiosi. Ca sentimentele lor conteaza enorm. Ca nimeni nu merita a fi vorbit de rau cand nu se poate apara. Au fost lectii greu asumate, platite scump …
Dar am decis ca vreau sa iubesc pe aproapele meu si pur si simplu sa ii arat asta: pretuindu-i demnitatea, sentimentele, confidentialitatea, crezand ca exista ceva bun chiar daca nu se vede. Am invatat sa ascult si am descoperit ca nimeni nu e ceea ce pare a fi! Ca exista ceva bun sadit de Creator in toti. Ca toti isi au calcaiul lui Ahile carea re nevoie a fi protejat. Asa imi vad azi semenii. Si daca uneori mai iese la suprafata “jumatatea goala a paharului”, am invatat ca Cineva are resurse de iubire nelimitate. De acolo imi iau si eu !”
Tibi
“Dumnezeu, Isus, Biserica toate astea imi erau cunoscute inca de mic le-am vazut la parintii mei, in parintii mei.
M-am intrebat ce-s cu toate astea? Au toate aceste lucruri de-a face cu mine? Sunt un om bun chiar daca de multe ori inventam scuze si nu imi placea sa ma duc la biserica, la scoala duminicala, multe rele nu am facut in afara de a ma bate cu fratele meu, a sparge moaca la un vecin de bloc cu o piatra lasandu-l fara dantura fugind de la locul faptei si nerecunoscand atunci cand am fost confruntat, in afara de a ascunde cheie vecinei de la 2 iar seara cand a mers acasa a trebuit sa sparga usa pentru a intra in casa pentru ca nu am recunoscut unde este cheia.
Nu cred ca sunt lucruri chiar atat de grave.
A fost o zi in care am inteles ca Dumnezeu, Isus, Biserica au de-a face cu mine. Am inteles ca doar la El gasesc sensul vietii, si ca El are un plan pentru viata mea, o zi in care am spus nu mai vreau sa traiesc eu ci Tu sa traiesti in mine.
Asa cum spuneau si ceilalti dinaintea mea nu poti exprima in cuvinte dragostea Lui, bunatatea Lui, rabdarea Lui.
Deasemenea a fost o zi in viata mea cand Dumnezeu m-a chemat si mi-a spus ce sa fac pentru El. Daca pana in aceea zi cand eram intrebat: Ce faci, nu te implici in biserica? Tatal tau e pastor nu calci pe urmele lui? Nu vroiam sa aud despre asa ceva pentru ca vedeam framantarile, grijile, responsabilitatea pe care tati o avea si imi spuneam: eu nu vreau asa ceva. Dar cand Dumnezeu vorbeste lucrurile se intampla. Dupa aceea zi au urmat 2 saptamanii foarte dificile in care spuneam: Nu sunt pregatit sa fac asta. Doamne nu sunt omul potrivit pentru ceea ce imi spui Tu sa fac. Oare chiar vrei sa fac asta? Am inteles pana la urma ca trebuie sa ascult si indiferent de ceea ce cred eu Dumnezeu face din imposibil posibil. Regret acum perioade din viata mea cand trebuia sa studiez mai mult si nu am facut-o cand aveam timp mai mult sa ma pregatesc pentru ceea ce Dumnezeu vrea sa faca cu mine. Am inteles un lucru NU ESTE PREA TARZIU si ma straduiesc in fiecare zi sa recuper ceea ce am pierdut. Dumnezeu a spus si aceste cuvinte rasuna si azi CAUT UN OM.
Intrebare: Esti si tu acel om?”
Ema
“Initial am vrut sa scriu sub eticheta “Anonim” pentru ca nu e un lucru de care sunt mandra si pentru mine acela a fost cel mai de jos moment unde am ajuns (sunt putini cei care-mi stiu caderea) dar apoi m-am razgandit pentru ca vreau sa marturisesc bunatatea lui Dumnezeu asa ca m-am semnat.
Nu am avut 4 ani de facultate foarte linistiti (sunt anii cei mai tulburi din viata mea pe care nu i-am suportat si nu i-as retrai pentru nimic in lume). In ultimul an aproape ca am fost invinsa de rautatea, necinstea, marsavia profesorilor de la faculta. In urma aflarii rezultatului la un examen (da, il picasem, total pe nedrept parerea mea) am simtit ca toata planeta mi-a cazut deasupra zdrobindu-ma complet. Bineinteles ca am plans ca nebuna (sunt sentimentala si tare sensibila de felul meu) si m-am gandit fff serios la a-mi sfarsi viata. Acest examen picat fu ultima picatura intr-un pahar care dadea deja peste de nemultumire, slabiciune, suferinta. Eram cu pastilele in mana si nu ma mai interesa absolut nimic si nu vroiam sa stiu de nimeni, nu ma interesa ca ai mei vor suferi, nu ma interesa ca voi merge in iad (stiam consecintele unei sinucideri), tot ce vroiam era sa nu mai simt durerea care numai nu ma mai parasea. Durerea ca pentru a nu stiu cata oara fusesem nedreptatita, durerea ca lumea e plina de rautate, invidie, superficialitate, favoritisme, pupincurism. Eram satula! Ma simteam total inecata si terminata. Singurul gand care m-a impiedicat sa o fac atunci a fost “Daca pastilele nu sunt suficiente? Eu vreau s-o termin de-a binelea! Daca ajung doar in spital cu o seriosa ametzeala si spalare intestinala apoi? Ori totul ori nimic!” Da, acum mi se pare de-a dreptul stupid motivul pentru care eram gata sa-mi pun in pericol vesnicia din cauza unui examen, din cauza unei amarate de note data pe nedrept de o profesoara (ma abtin sa nu ii dau alte apelative) cu sufletul corupt.
Si pe cand eram rupta in 2 cu pastilele in mana, am zis ca nu o fac, desi oai aproape am fost, si am mers in pat sa-mi continui jelirea. Am sunat-o pe mami spunandu-i ce vroiam sa fac, mama a albit (ulterior mi-a povestit ca dupa ce a pus receptorul jos a inceput sa planga de speriata ce era), si a incercat sa ma consoleze, sa ma mangaie prin vorbele ei si mi-a zis sa citesc Psalmul 73:
“Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată. Totuşi, era să mi se îndoaie piciorul, şi erau să-mi alunece paşii! Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi. Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime. N-au parte de suferinţele omeneşti, şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni. De aceea mândria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care-i înveleşte. Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decât le-ar dori inima. Râd, şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus, îşi înalţă gura până la ceruri, şi limba le cutreieră pământul. De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin, şi zice: “Ce ar putea să ştie Dumnezeu, şi ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?” Aşa sunt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile. Degeaba dar mi-am curăţit eu inima, şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie: căci în fiecare zi sunt lovit, şi în toate dimineţile sunt pedepsit. Dacă aş zice: “Vreau să vorbesc ca ei”, iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi. M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda, până ce am intrat în sfântul locaş al lui Dumnezeu, şi am luat seama la soarta de la urmă a celor răi. Da, Tu-i pui în locuri alunecoase, şi-i arunci în prăpăd. Cum sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt pierduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năpraznic. Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta! Când mi se amăra inima, şi mă simţeam străpuns în măruntaie, eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta. Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.
Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire. Căci iată că cei ce se depărtează de Tine, pier; Tu nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi. Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.“
Pe mine m-a ajutat foarte mult citirea acestui Psalm. Sunt convinsa ca Dumnezeu a actionat in viata mea prin Mana-i providentiala, chiar daca atunci mi se parea ca deh, o fi fost vreo decizie de-a mea. Desi viata mea ii fusese incredintata lui Dumnezeu, cel rau a vrut cu orice pretz sa ma doboare si timp de 4 ani a dat in mine cu sete, iar in al 4-lea an aproape am fost doborata dar Dumnezeu e mai puternic si m-a ridicat din intunericul care aproape ma nimicise.
Nu-mi face deloc placere sa vorbesc despre acest subiect (pentru ca ma arata totalmente slaba) dar am ales sa nu fiu mandra (un pacat cu care zilnic ma lupt) si sa iti spun cat de doborata ajunsesem si de unde Dumnezeu, plin de dragoste, m-a ridicat si nu imi ajunge viatza aceasta sa Ii multumesc pentru ca nu m-a lasat in deznadejdea ce ma cuprinsese si m-a scos din noroiul in care fusesem afundata si in care ma lasasem cufundata. Nu stiu prin ce momente treci tu (cel care citesti aceste randuri) dar vreau sa te incurajez, Dumnezeu poate sa te scoata chiar si din deznadejdea cea mai profunda si sa-ti dea o bucurie si o pace ca nimic altceva pe lumea asta. Lui ii datorez viata mea (atat cea spirituala cat si cea fizica) si stiu ca asa cum cu 4 ani in urma nu am fost singura, nici acum nu sunt singura. Diferenta e ca azi stiu ca e prezent langa mine, pe atunci credeam ca sunt singura si nedreptatita. El face minuni, si a facut atatea in viatza mea. Am bucuria sa-ti vorbesc si tzie despre minunea salvarii de pacat pe care El mi-a oferit-o si o ofera oricui o doreste. (Mi-am cerut iertare lui Dumnezeu pentru nebunia pe care aproape ca am facut-o, si stiu ca in iubirea-i nemarginita El m-a iertat). Iubesc viatza, cu suferintele si bucuriile ei cu tot (sa nu crezi ca de atunci n-am mai fost nedreptatita… oh cum sa nu). Doar ca acum reactionez diferit, incerc sa inteleg de ce Dumnezeu ingaduie sa trec prin anumite intamplari, eu stiind ca nimic nu e coincidentza in viatza mea. Si chiar daca uneori nu reusesc sa vad rostul durerii, am incredere 100% in El si pasesc inainte cu Domnul Isus de mana. Vreau si incerc sa ma vad prin ochii Lui (nu imi iese mereu, dar perseverez). Viata cu Dumnezeu e extraordinara!!!”
Ioan Hrehoreac 11/11/1980
Heroina 13 ani, cu pauze mici (luni saptamani). Ajuns să fiu dealer. La un moment data aveam cateva lucruri (maşina, bani) dar pe care le-am pierdut pe droguri. Cea mai lunga perioadă de abstinenţă a fost de un an de zile. Doream sa ma schimb, vedeam prietenii din trecut, băieti de-ai scriitorilor care stateau pe strada mea care nu au pus gura pe asa ceva. Imi dadera de gandit cand vedeam ce bine era cu ei. Imi aminteam de viata frumoasa ce o traiam cu ei inainte. la munte, calatorii…. incercam sa ma schimb. Relatia cu familia (mama) era rea, nu stateam cu ele, dar suferiseră mult din cauza mea. Eram plecat de multi ani de acasa.
Dorinta de a mă casatori, dar realizam ca nu pot aşa m-a motivat să mă las de droguri. Am avut o relaţie cu o fată dar care am pierdut-o. Nu mă voi putea casători cu nimeni cu acest stil de viaţă.
M-am lasata la rece acasa de aproximativ 5 ori. Am stat departe de droguri cam 5 luni de fiecare dată. In afara de acestea am incercat de mai multe ori să mă las pentru perioade scurte (săptămâni).
Ma gandeam sa plec in Franta, dar tot la droguri ajungeam. Locuiam departe de casa, nu cu parintii. Plecat ca sa mă ascund de viata de acasa. Sa ma ascund de ce era acasa la mine si nu mai suportam sa vad. Batai, alcool.
Am cunoscut echipa de outreach la LSM.
Mult sa schimbat in interior. Am tragere in suflet sa fac ceva cu viata mea. Acum vad care este solutia. Înainte mă îmbatam cu munca, ma enervam mai repede inainte daca eram pus la munca. Acum imi place şi fac din toată inima.
Un rol important a fost jucat de cărţile citite si marturiile din ele; m-au determinat sa cred ca se poate prin Teen Challenge.
Am vazut ca imi revin nu stiu cum dar in fiecare zi ma determina sa ma schimb. Fumatul m-a socat cat de repede nu am mai simtit nevoia de a fuma.
Modul în care s-au desfăşurat lucrurile dupa ce m-am intalnit cu Eugen si am venit la biserica m-a surprins. Parca vedeam viitorul in fata ochilor. Am fost tras de Andrico sa vin la centru şi s-a rezolvat repede cu analizele. Nu aveam bani. Mi s-au oferit gratis sa le fac la clinica unde am mers pentru recoltare. Nu cred ca a fost pura coincidenta.
Simt ca Dumnezeu mi-a schimbat viata in bine. M-a ajutat sa scap de presiunea de a ma droga.
Sa ajut pe altii. Ma simt dator fata de Dumnezeu sa ajut cum am fost si eu ajutat. Si imi doresc asta. Îmi doresc să ajut familia mea şi sora mea care are 4 ani. Să pot să îi ofer un viitor bun.
Cristian Morosanu
Din curiozitate, auzisem de senzatii, si mi-a starnit curiozitatea. Si am incercat cu Georgiana. Am fumat herioina. De 2 ori si dupa aia la seringa. Doi ani, saptamanal, la 2-3 zile. In functie de banii de care dispuneam. Uneori ma mai ameteam de la bautura cand nu aveam bani.
Motivatie:
De doua ori la detox, scara blocului (in luna abstinenta) in casa am stat, dar am plecat de acasa si am stat pe strazi. Am realizat ca nu ajung nicaieri asa. Murise un baiat din zona si obisnuiam sa dorm in masina noastra cu care nu mai circulam. Nu am mai putut deschide usa si am mers in scara blocului si am dormit la ultimul etaj. O femeia m-a trezit si mi-a spus ca fiu ei a murit. M-a trimis acasa. Am mers, am asteptat pe mama si am vorbit cu ea. M-a chemat in casa sa vorbim si am cerut sa merg la detozintoxicare, sa vin la corbeanca. Asta am facut. Am fost cam o saptamana plecat, dar suficient.
Am vazut ca nu ajung nicaieri, nu am viitor. Ajung la puscarie, nu voi avea familie. Nevoia de schimbare ca sa ies din starea respectiva. Nu aveam un loc de munca.
Cu Dumnezeu toate sunt posibile. Am speranta in mine, stiu ca sunt cu Dumnezeu si are un plan cu mine si nu ma va abandona.
Nu realizez cum m-am schimbat, ma stiam altfel. Dar nu stiu cum s-a produs schimbarea. Schimbat in bine. Am zis ca ma las pe mainile lor. Alta sansa nu mai exista. Daca merge merge, daca nu… asta e!
Acum: gandesc diferit. Am realizat ca nu duce nicaieri viata lumeasca, nimeni nu se baga petru tine, e pe interesul lui. Vad lumea rea si egoista.
Prin putere proprie nu se poate. Nu are cum sa fie altceva decat Dumnezeu. Sunt sigur ca El m-a schimbat.
Nu am planuri de viitor. Vreau sa ma apropii de El, sa inteleg calea Lui sa-L inteleg, pentru ca celelalte vor veni de la sine.
Tudor Alexandru Samson, 21 ianuarie 1981
Din Bucuresti. Nascut in familie fericita. Copilaria la bunici, presarat cu momente placute. Atasat de bunic mai mult. Scoala generala era in cartier cu rata infractionalitatii crescuta. Am avut parte de multe situaţii. Am explorat Bucureştiul cand am mers la liceul din centru oraşului. Am devenit teribilist in acea perioadă şi a început să îmi placă să experimentez drogurile. A avut loc treptat. Nu ştiu cand am apucat drogurile tari. La 14 ani am prizat prenandez, fumam marijuana, ocazional şi heroina. Injectabil am tras aproximativ 11 ani.
Am ajuns usor usor dependent. Distrugeam familia si pe mine. Ma abtineam perioade dar oricare era motivul ma reapucam. Am apelat la medic la internare ca sa ma fac bine. Era un concediu pentru mine. Am fost de aproximativ de 8 ori la dezintoxicare. Ultima oara cand am mers la spital am mers ca sa pot merge la o manastire, îndrumat de un prieten. Dr Vasilescu m-a îndrumat spre TC.
Am avut abstinente în sensul ca nu consumam zilnic. Cel mai mult m-am ambtinut 16 ani (de heroina). In perioada in care m-am indragostit. Am avut un esec in dragoste si m-am reapucat.
Am avut parte de trei supradoze. Am scăpat din ele.
Nu am cerut ajutorul cui trebuie. Lui Dumnezeu. Mi s-a schimbat viaţa acum. Am o relaţie personală cu Dumnezeu. Încep sa vad altfel lucrurile acum. Văd ca totul este posibil. Dumnezeu mă poate ajuta să mă bucur înainte să primesc ce am nevoie. Vad la mine lucrurile care trebuiesc schimbate. Le vad si le stiu de dinainte.
In fiecare seara văd diferit lucrurile.
Mi-ar placea să fac ceva prin care să ajut oamenii care au nevoie şi sunt amărâţi. As vrea sa fac si fotografie si misiune prin tarile sarace, da fac foto acolo, as duce cuvntul lui Dumnezeu acolo şi sa ajut oamenii saraci prin vinderea pozelor la reviste de prestigiu.
Raia Alexandru Daniel 20 iulie 1981
M-am apucat din mai multi factori: curiozitatea, plictiseala, singur, doream să mă vad mai deosebit. De heroina auzeam prin filme şi nu oricine facea asta.
Heroina, zilnic, de la 15 ani (11 ani de consum) 10 ml/zi, tigari 1 pac juma / zi.
Am fost prin spitale de mai multe ori. Prima data la detozintoxicare şi după asta la psihiatrie pe aceleaşi probleme. Am mers la Bălăceanca şi am stat doar 4 luni din opt.
Am fost internat de apx 6 ori pentru dezintoxicare. Nu aveam nici un plan de viitor. Familia m-a influenţat să mă las de ele. Doream sa scap de toată viaţa pe care o aveam cu drogurile. Auzisem ca la spital se mai vb despre droguri si te pot ajuta. Ieseam de la spital de la sectie. Si in curtea spitalului era un grup de oameni mai deosebiti care discutau. Am fost curios sa ma apropii sa vad ce discuta. Nu aveam curaj, m-am apropiat si mama m-au abordat. Ii observase. M-a trimis sa vad ce se întâmplă. Erau de la centru de recuperare. Mi-au spus ca ei se ocupă cu asta. Am luat legătura cu ei şi am văzut că au o abordare spirituală.
Nu mai vorbeam cu George soţul mamei. Ne bătusem de câteva ori. Cu mama nu mă mai înţelegeam. Resimţea, singuratatea la nivel fizic. Nu mai aveam bani de droguri. Stateam cu mama. Mă plictisea totul. Am incercat sa fur dar am fost prins de doua ori şi am renunţat. Nu mai doream acest stil de viaţă.
Viaţa s-a schimbat foarte mult. Realizez asta de dimineaţa de când mă scol. Ştiu ca Dumnezeu este cu mine şi nu mai sunt disperat. Nu toate zilele sunt bune, dar ştiu ca Dumnezeu mă iubeşte şi are grijă de mine.
Oamenii de la centru au avut un rol în schimbarea mea. Regulile din program m-au ajutat. Cel mai important lucru care m-a schimbat pe mine în program este că recunosc autoritatea scripturii. Nu o comentez.
Doru Toma Alexandru
Born on December 17th, 1985 in an orthodox family, Doru was raised in a good environment but had a traumatic event when he was 13 years old when his father died. One year later while in 8th grade of school (14 yrs) he tried marijuana due to influence and pressure of two friends (one from school and one from the neighborhood. It was a matter of months until the school situation became worse until he was suspended from it. The high-school draws him deeper into drugs world and on his 9th grade he smoke heroin for the first time. That turned him into a regular user and later an avid addict and soon he even became drug dealer. The life style and criminal activities brought him into the police attention and Doru was caught several times but due to some family acquaintances he succeed to be set free without going to prisons. His life became miserable and he was tired of it so he tried on his own to get rid of drugs but relapsed every time. He tried the detox center two times and the last time when he was there met our Teen Challenge Outreach team led by Marga Cabot who talks to him about our residential program. Soon after that, on the 27 April 2007 Doru entered in the program.
From a quiet, reserved and reluctant, sad person, Doru has become one of the best students and an example for many in the program. He is a changed man, a sensitive heart and has many great skills. His family is looking up to him now. They are stunned to see his genuine love and dedication to Christ. From an attitude of suspicion his family is now coming to church and support him in a great way. Even his sister that was against his water baptism is now willing to hear more about the Lord. When Doru got baptized, they all were there.
Doru’s desire and plans is to become a staff member and work in Teen Challenge to help the ones that are in chains of addiction. He does one to become a ‘giver of hope’ as we hope and pray for all of them.
Catalin Georgescu
Born on April 8th, 1982 in Bucharest in a family that is stabile and educates him well. Until he was 18 the life was smooth and normal but that was the year when lead by curiosity and due to peer pressure he tried heroin for the first time. It was an experience that ended up repeated and soon enough he got hooked on injected heroin and for the next 6 yrs of life were spent on drugs. The world around him starts to collapse and he lost the good friends, his girl friend and worse of all, his family. They were fed up with him, his lies, stealing from the house, hurting, missing home for days. He had moments when decided to give away the addiction but as hard as he tried he did not last too much without drugs. Catalin start loosing his hope, especially when his family gave hope on him and sent him away. Few times he came close to overdose and one time wanted to commit suicide. Enter the detox Center three times and the last time he was really considering ending his life when he cried out to God, that he knew that somehow He is there. Days into his detox, we at Teen Challenge went there to talk to all the guys there and we met Catalin. He was half awake due to strong medicine, had bruises on his face, was restless and agitated but manage to say ‘please, take me in your Center!”. He seemed serious about his cry. In the next days we met with him again and took him in our Center. He though ‘if even this won’t work than I can’t live anymore’. His family was having ‘realistic’ expectation and did not have high hopes for him although their hearts were broken and hopeful.
When they first visited him it was hard for them to believe they talk to their son. His father said ‘is something in him that was not before, He is changed’. It seemed too much of a transformation so they were reluctant. With every week that passed they learn that this is a genuine change of a man that decided to let God take control of his life. They were all there when Catalin got baptized and said his desire is to serve Christ, Who gave him a second chance. He can’t stop talking about that when he meets people. He is one of the leading students and a trustworthy person. He has the gift of leadership and very sociable– pleasant person to be around.
We’ll never forget the first day we receive Catalin, and we wanted to pray for him. He seemed puzzled and didn’t know what to do. “Should I also say something when you pray?” he asked. A few weeks later, Cornel, another student in the program, told us that he has never seen such a quick and real conversion like in Catalin. It was a real encouragement and he continues to be today.
His desire and plans for future are to be full time with Teen Challenge and help drug addicts. Soon together with our team, he will start going to speak to the young people that are hopeless at the detox and in the streets.
Ciora Gabriel
Born on December, 27 in a Christian family, Gabi receive Jesus Christ into his heart……….. after that on June 9th, 2002 he request to be baptized in water. His life took a turn that moved him towards the alcohol. And so for almost 6 years he was struggling with this problem, being unable to cope with it. Even he was involved in orphan children ministry, he could not face it. So he decided to ask for help. In Peniel Camp, he heard about Teen Challenge Romania ministry and realized that is what he need. He came here 1 month ago, and discovers the missing element of his life. A constantly fellowship with the Lord. Is a humble person that knows everything has a time in life. And this is his life restructure time.
Veres Andras (Andrei)
1 august 1982, Andrei is coming from a broken family of 3 children. They stood with the father. His father is alcoholic and was a bad influence to him. So he decided to work and rent one room apartment. He was caught for 3 yrs on sniffing glue. He sows no escape for him. The pastor from the church he attended heard about our ministry and put him in contact with us. He is from 1 month in program. He too adapts oneself (to) the program. He enjoys very much the family atmosphere, respect and love received here.
Intr-adevar,f buna initiativa ta robi!;)
…m-am hotarat sa scriu si eu,sa-mi prezint marturia, pt ca, asa cum si eu poate am fost intarita de unele marturii,m-am gandit ca tot asa poate macar o persoana va fi intarita prin ceea ce voi scrie eu, si atunci in mod sigur Dumnezeu merita toata slava…
Datorita indurarii Lui am ajuns sa Il cunosc,insa,lucrurile nu au stat asa si inainte…inainte sa Il accept pe El in inima mea.Astfel ca L-am cunoscut pe Isus in vara anului 2006,in tabara crestina”Cristos pt. Romania”.
Nu pot sa zic ca am fost o persoana extrem de rea,insa aveam partile mele negative..eram extrem de obraznica cu familia mea,rosteam vorbe dispretuitoare si insulte violente,chiar si colegilor.Nu acceptam sa se treaca peste cuvantul meu,deseori imi faceam singura dreptate intr-un mod violent.Adesea,cand parintii erau plecati,seara urmaream filme interzise minorilor,sau citeam reviste de acelasi gen.Mintea mea era de-a drepul intunecata.Chiar daca Domnul m-a ferit de eventualele nebunii pe care le puteam face in legatura cu baietii,de multe ori acceptam avansurile lor.Pentru acest lucru Ii multumesc in fiecare zi, ca m-a protejat de ei,si nu am ajuns sa fac unele lucruri,pe care acum le-as putea regreta.
In ciuda acestor lucruri,invatam bine la scoala,parintii mei fiind astfel multumiti de mine.Eram si atunci ambitioasa, luptam pt ceea ce imi doream.Imi placea sa-mi ajut prietenii.
Inainte de tabara respectiva am mai fost de cateva ori la biserica,bineinteles,la insistentele multe ale prietenelor mele.Acolo,la predica auzita, simteam ca trebuie sa imi schimb comportamentul,insa de fiecare data ma loveam de acelasi mediu plin de injuraturi si certuri de acasa,si astfel ramaneam la fel.
Am acceptat sa merg apoi in tabara natioanala,cu toate ca prietenele mele nu mi-au zis de programele crestine din tabara,insa, in mod sigur daca stiam de aceste lucruri, nu mergeam,eu crezand ca voi avea parte doar de distractii si voi cunoaste oameni noi.Speriata de mediul crestin cu care nu eram obisnuita,la inceput imi doream ff mult sa plec de acolo, insa, nu stiam ca ceva se va intampla acolo, ceva ce avea sa-mi schimbe intreaga viata.Dupa mai multe seri de tabara, in timpul unei predici,am simtit ca Dumnezeu imi vorbeste, am simtit mai mult ca oricand cat sunt pacatoasa,ba mai mult , ca aveam nevoie de El,golurile din viata mea parca incepeau sa iasa la iveala, si stiam ca El le poate umple.Asa ca,dupa predica,in timpul inchinarii am pasit singura in fatza,unde mi-am plans pacatele si m-am cait de acestea,luand decizia de a incepe o noua viata cu Isus in ea.Chiar pot sa spun ca acele clipe au fost cele mai minunate din viata mea!!!..acele clipe cand m-am predat Lui nu vor putea inlocui nici un moment din viata mea de pana acum, sau unul viitor…
In acele momente credeam ca familia mea va fi fericita stiind ca eu m-am schimbat, insa, nu a fost deloc asa…parintii ziceau ca am innebunit si ca pocaitii mi-au spalat mintile.Toate acestea si nu numai, dar mai ales certurile de acasa,cat si vorbele dispretuitoare,care chiar daca nu erau din cauza mea, ma afectau ff mult,avand intentia sa ma las de pocainta, astfel ca nici nu mergeam la biserica, nici nu citeam din Biblie.In acele momente pline de durere,cand locul meu de refugiu era baia,caci acolo puteam sa ma rog si sa plang in voie,Mana Lui era peste mine,si toate acele lucruri,nu au facut altceva decat sa ma intareasca,sa ma faca mai tare,mereu aveam si am in gand versetul “Pot totul in Hristos care ma intareste!”,care imi alina inima.
A trebuit sa renunt la destule din cauza familiei,chiar daca faceam lucruri dupa voia Lui, insa stiu ca si daca ar trebui sa renunt si la cel mai pretios lucru,El nu va inceta sa ma iubeasca si indurarea lui nu se va sfarsi.Poate de multe ori am trait dezamagiri,am plans si nimeni nu a stat langa mine,am fost data la o parte de familie ,insa…..El a fost acolo, in tacere a fost prezent,astfel ca,pt binele meu a permis suferinta sa persiste…pt ca eu sa pot creste spiritual,si pt ca eu sa fiu vrednica de acel loc din Cer pe care El mi-l pregateste…
Numai El imi da taria si speranta de a crede si a ma nadajdui in El…ca odata si familia mea va ajunge sa-L cunoasca pe El…si nu numai, ci si colegii pe care ii am….caci pentru El toate lucrurile sunt cu putinta, nimic nu e prea mare sau greu, incat El sa nu faca fata sau sa nu rezolve…..
Regret si parca nu regret acea perioada. De ce as regreta-o daca ea m-am apropiat de Dumnezeu? De ce nu as regreta-o daca atunci am stat departe de El? Oricum, nu as vrea sa mai trec pe acolo. Da, am mintit mult atunci, in special pe parinti, am umblat in locuri in care nu as fi avut ce cauta, am facut lucruri pe care un copil crescut cu frica de Dumnezeu nu ar fi trebuit sa le faca, am gandit lucruri care nu aveau ce cauta in mintea mea, m-am imprietenit cu cine nu trebuia si probabil lista nu se incheie aici. Nu-mi era deloc greu sa merg la biserica. Toti ma stiau ca o tanara serioasa,care mergea duminica de duminica cu parintii la biserica, implicata in lucrarea bisericii, iar mie imi convenea asta. Am inceput sa reduc simtitor implicarea mea in biserica, ca doar aveam ceva mai bun de facut cu prietenii. Inventam o gramada de scuze sa nu mai merg la biserica. Prietenii mei stiau perfect ca sunt pocaita, ca duminica ma intalnesc cu ei numai dupa programul de seara al bisericii si nu-i deranja, pentru ca nici eu nu-i deranjam cu o traire curata, dupa voia Lui, iar acum regret.
Toate astea s-au intamplat in perioada liceului,cam cu un an inate de a da la facultate…da la facultate! Abia asteptam…libertate frate! Planuri in mintea mea, a celorlati ce vom face dupa ce vom scapa de acasa, de gura parintilor. In tot timpul acesta ai mei s-au lasat mintiti, desi stiau ce fac eu, dar nu pot sa zic ca erau ignoranti si ca ma lasau sa fac ce vreau. Intelepti foc, stiau ce sa imi spuna sau cum sa ma priveasca, incat eu sa recunosc in sinea mea ca da, nu fac bine ce fac, insa prea orgolioasa sa le zic ca au dreptate. Se gandeau cred cu groaza ca voi pleca de langa ei. Mereu le repetam dorinta arzatoare a inimii mele de a pleca de acasa, de a scapa de ei. Iar ei ce faceau? se rugau pentru mine, chiar daca nu i-am auzit, stiu ca s-au rugat. Drept raspuns rugaciunilor lor, la scurt timp dupa ce am plecat de acasa, le dau vestea ca am hotarat sa ma botez, (caracteristic mie)cu o saptamana inainte de botez. A fost o decizie luata oarecum cu greu. Ma gandeam ca o sa-mi dezamagesc prietenii, ca am planuit atatea impreuna. Insa bucuria salvarii era prea mare asa ca fara sa mai stau pe ganduri, am dat fuga sa iau un formular de inscriere si botezata am fost. Stiam ca ma asteapta o viata faina alaturi de El si momente in care credinta imi va fi incercata. Asa a si fost.
La 3 ani dupa botez, pot sa zic ca m-a invatat multe, mi-a aratat multe la mine, lucruri care nu-i plac, care-i plac, la care mai am de lucrat, mi-a aratat cat de dependenta sunt de El, cum imi poate lua un lucru pe care am pus mai mult pret decat pe El, mi-a dat onoarea sa-L slujesc cu talentul meu si bucuria de a vedea ca slujirea este primita inaintea Lui. Inca invat, iar uneori nu-mi place, recunosc. Inca mai are de ciobit, si Doamne, cat de tare doare si imi arata ca orice om este doar o suflare, oricat de bine s-ar tine. Vreau sa-si gaseasca placerea in mine iar eu in voia Lui.
M-am decis sa-mi scriu si eu marturia , in pofida faptului ca nu e nimic spectaculos, nimic foarte dramatic, dar cu toate astea , cred ca poate constitui un prilej de meditatie pt multi, multi care provin din medii asemanatoare si care au aceleasi prioritati precum eu, cel de dinainte. Am scris “cel de dinainte” pt ca vreau sa cred ca pot sa spun, sa strig daca e nevoie: da, am gasit drumul pe care trebuie sa merg, un drum pe care, pana nu demult, nu l-am cautat, nu l-am dorit iar uneori chiar nu credeam ca exista. Dar mai bine sa incerc sa ordonez totul cronologic.
Am aproape 23 de ani si provin dintr-o familie asa cum sunt majoritatea in tara noastra, una ortodoxa. In general pot sa ma declare multumit de educatia primita, am invatat ce e bine si ce e rau, ce am voie sa fac si ce nu. Cand am avut mici derapaje am fost, de cele mai multe ori, corijat. Principala mea nemultumire, in legatura cu educatia primita, vine din faptul ca am fost invatat ce e bine si ce e rau mai degraba pt a ma putea integra in societate, pt a fi un om cinstit si corect, decat pt ca astfel de fapte ar duce la pacat si nu sunt pe placul lui Dumnezeu.
Asadar, mi-au fost trasate doua mari prioritati: sa invat bine si sa-mi ascult parintii. Cu toate ca sunt o fire linistita , usor introvertita , nu pot sa pretind nicio clipa ca am fost cel mai cuminte copil , apoi adolescent. Dimpotriva, perioada 14-18 ani a fost una destul de tumultoasa. Vazandu-ma mare, vroiam sa-mi impun punctul de vedere, sa arat ca am un cuvant de spus in casa.Tatal meu fiind mai mult plecat in strainatate, mama a fost cea care a dus greul, confruntandu-se cu aproape continua mea razvratire.Numai pasiunea pt sport m-a facut sa duc o viata echilibrata, sa nu frecventez cluburile sau discotecile, pt ca in rest faceam doar ce doream, mergeam unde doream, nu exista pedeapsa pt mine, deseori o invitam, plin de aroganta, pe mama sa-mi aplice corectii fizice, daca doreste, fiind mandru ca puteam suporta totul fara sa schitez vreun semn de suferinta.In semestrul 2 din cls. a XII- a echilibrul din viata mea a avut putin de suferit(chiar si la propriu) in urma deprinderii unui alt obicei – concumul de alcool. Acest lucru a fost favorizat de faptul ca am inceput sa renunt la gandul unei cariere sportive, de nenumaratele serenade de sf de liceu si in plus, m-am integrat destul de bine intr-un grup mai “vesel” al liceului, grup altfel format din baieti respectabili, multi dintre ei premianti.La inceput am baut pt a nu face nota discordanta,pe urma a inceput sa-mi placa starea mai detasata indusa de alcool, faptul ca avandu-l in sange detineam o pozitie destul de privilegiata in gasca. Nu faceam deloc un secret din consumul de alcool, nici macar in fata parintilor, ba mai mult eram mandru de acest lucru, considerandu-ma astfel mai bine integrat social.
Din fericire aceasta perioada a fost destul de scurta, pt ca dupa terminarea liceului mi-am parasit orasul natal si odata cu el si gasca, mutandu-ma in Oradea pt facultate. Aici, locuind singur,imi organizam viata dupa bunul plac, dand prioritate, mai degraba, nevoilor instinctuale,primare dacat celor cu adevarat importante.Am renuntat in mare masura si la sport, tot in mare masura si la alcool, canalizandu-ma in schimb spre un alt viciu- jocurile pe calculator.Totodata trebuie sa recunosc, spre rusinea mea, ca urmaream, “consumam”filme, emisiuni, materiale avand continut interzis nu atat minorilor(cum generic sunt numite) cat crestinilor.Toate acestea condimentate cu vreo cateva reflectari deformate ale realitatii(minciuni) prezentate parintilor.
Cam asta ar fi o radiografie succinta(cu toate ca ocupa destul spatiu)a vietii mele de pana acum, insistand pe defectele mele, pe lucrurile de care-mi este rusine, pt care imi pare rau si pe care nu vreau sa le mai repet.
Acum insa am de prezentat partea cea mai importanta, relatia mea cu Cel ce ma iubeste cel mai mult. De la o varsta destul de frageda am fost obisnuit sa-mi spun rugaciunile, la inceput doar seara apoi si dimineata, insa acum cred ca mai degraba era obisnuinta decat un lucru facut pt ca-l simteam necesar.Spun asta pt ca odata plecat din mediul familial am renuntat la a ma ruga, chiar si asa stereotip cum o facusem pana atunci. La biserica(ortodoxa) mergeam destul de des, mai mult obligat de parinti decat din placere, pana la varsta la care n-au mai putut sa ma oblige.Stiam ca e importanta hrana spirituala dar nu-mi placea deloc modul cum era “servita” in Biserica Ortodoxa, captiva unui formalism excesiv, in opinia mea strict personala.Pot spune ca eram destul de preocupat de acest aspect, de relatia mea cu Dumnezeu, insa nu faceam progrese in lipsa unui mijlocitor potrivit(asa cum trebuie sa fie biserica).
In schimb Domnul a fost mereu cu mine, m-a ajutat in clipele cele mai grele, reusind cu ajutorul Lui, sa trec cu bine peste un episod care ma putea costa viata. Am suferit o comotie cerebrala destul de puternica, urmata de pierderea cunostintei pt 2-3 minute(ceea ce e deja f mult) in cadrul unui meci de fotbal. Din fericire am scapat cu bine si nu am “dobandit” ulterior vreo complicatie sau vreo afectiune.
Ultimii 2 ani de facultate au constituit momentul maxim de ratacire in relatia mea cu Dumnezeu. A fost perioada in care cautam semne foarte vizibile, cautam explicatii logice in legatura cu existenta divinitatii si a formei pe care aceasta a avut-o de-a lungul istoriei omenirii.Ajunsesem sa emit tot felul de ipoteze, puternic influentat si de cartile pe care le citeam in perioada respectiva, spre exemplu Codul lui Da Vinci. Pe atunci nu stiam ca, cu toate ca ajunsesem aproape sa neg existenta lui Dumnezeu, sau in orice caz existenta Lui in forma prezentata de crestinism, nu peste multa vreme El avea sa-si arate, inca o data, bunatatea fata de mine si sa-mi ofere chiar si acel semn vizibil, incontestabil pe care-l cautam.
Astfel, am ajuns sa cunosc o persoana(nu cred ca identitatea ei e relevanta pt marturia mea)care m-a invitat la biserica, Biserica Penticostala Betania. Am acceptat invitatia, in special pt ca mi s-a spus ca o sa fie ceva special , ca o sa am ocazia sa ascult marturii ale unor vieti schimbate.Recunosc faptul ca in dimineata aceea(30 sept 2007)am mers la biserica precum la un spectacol, la fel ca la teatru sau la film , avand bine conturat in minte gandul ca aceasta escapada pe un taram total necunoscut si despre care nu aveam cea mai buna parere nu are sa se mai repete prea curand.Acum observ cate lucruri trebuie sa recunosc , pt cate trebuie sa-mi fac mea culpa, parerea mea despre penticostali nu era deloc una buna, in general evitam sa intru in dialog cu ei, ii consideram niste ciudati care ratacesc pe cai gresite.Insa, in momentul in care am intrat in biserica parca s-a intamplat ceva in mintea mea si mai ales in sufletul meu. Mi-am dat seama ca acel disconfort , mai degraba de ordin ideologic, pe care ma asteptam sa-l simt nu-si face deloc simtita prezenta, ba mai mult incepe sa-mi placa ceea ce vad, ce aud , modul mai simplu dar mai concret , mai eficient in care se desfasurau lucrurile.Incepe sa-mi incolteasca in minte gandul ca nu ar fii deloc rau daca as repete aceasta experienta. Am continuat sa merg la biserica, sa fac ceea ce simteam ca e bine si astfel s-a naruit acel edificiu al ideilor preconcepute la ridicarea caruia contribuisem si eu. Am invatat cum trebuie sa ma rog , sa ma inchin , sa am partasie cu Dumnezeu , si in general cum trebuie sa arate viata unui crestin. Desigur, mai am multe de invatat , sunt doar la inceput , insa lucrul care ma bucura cel mai mult e ca am gasit directia pe care trebuie s-o urmez.
Intr-un interval destul de scurt s-au petrecut multe lucruri minunate in viata mea. Am avut o perioada mai dificila , cu multe incercari, si impreuna cu Dumnezeu am trecut cu bine peste ele. Au fost momente in care luptand, asa cum eram obisnuit, cu fortele mele pt a reusi ceva, am fost f aproape de esec. Din fericire in acele momente mi-am adus aminte cui trebuie sa-i cer ajutorul , cine poate sa ma ajute cel mai mult. Apeland la Dumnezeu problemele s-au rezolvat, uneori in mod miraculos, traind astfel clipe minunate si ajungand sa-mi dau seama ce frumos e sa primesti raspuns cererilor tale, sa simti ca Cel ce te-a creat, Cel care controleaza tot Universul, te considera destul de important , fiind oricand dispus sa te ajute , sa te asculte, sa-ti ofere mangaiere, tu trebuie doar sa cauti protectia Lui.
La sfarsit vreau sa fac o ultima mentiune, o concluzie , un fapt din propria-mi experienta: pentru a reusi sa ai o legatura stransa cu Dumnezeu, pt a o putea mentine, trebuie ca in fiecare moment lucrurile pe care le faci sa fie in acord cu vointa Lui. Doar astfel(desigur n-o sa ai randament 100%) o sa poti sa simti , la intensitate maxima, prezenta, binecuvantarea Lui in viata ta.
Hmm…ma bucur sa fiu unu dintre cei care isi marurisesc marturia lor in fata lumii. Eu cred si ma rog ca acest site sa ajute multi tineri care au probleme in families au personale, sa ramana cu ceva bun din tot ceea ce s-a scris pe acest site.
Spunea cineva pe care iubesc emorm de mult ca pe cand eram eu mic nu am avut o familie, am fost parasit de pariniti mei adevarati si am fost abandonat intr-un leagan de copii. Imi aduc aminte in mare parte ceea ce faceam acolo in acel leagan. In primi 3 ani si 8 luni cat am stat acolo am avut parte de multa suferinta…fiindca eram printre cei mai mari de acolo mi se dadeau niste responsabilitati care pt mine ca si copil de 3 anisori erau destul de greu, cum ar fi: ca seara de seara sa pun fiecare copil in pat si sa ii acopar. O alta suferinta pe care a trebuit sa o suport si care mi-a ramas in minte a fost momentele in care imi faceau baie si femeile de acolo care ma spalau se “jucau” cu “barbatia” unui baiat (daca va dati seama ceea ce am vrut sa zic). Tot acest chin a luat sfarsit atuncea cand Dumnezeu a pus pe inima unei femei sa ma infieze si sa ma scoata din mizieria in care am stat acei 3 ani si 8 luni.
In vara anului 1992, Dumnezeu mi-a dat o noua familie, acest lucru avea sa imi schimbe total viata si nu numa, acuma imi dau seama ca toate lucurile se intamplau cu un scop si ca toate lucurile lucreaza spre binele celor ce il iubesc pe Dumnezeu. Mama mea inainte ca sa ma infieze pe mine era intoarsa la Dumnezeu si avea deja o relatie bune cu El. Toate aceste lucuri legat de Dumnezeu… cine este El?… si pana la avea o relatie cu El mi-a deschis ochiii si mintea de a intelege ca eu sunt cu un scop pe acest pamant si ca zi de zi trebuie sa cresc spiritual prin timpul de citire a bibliei. Cu timpul am inceput sa vad cum Dumnezeu raspunde rugaciunilor mele si numa, El pe la varsta de 14-15 ani aprox. Mi-a descoperit chemarea pe care o are pt mine…
Duminici la rand cand stateam in inchinare si inchideam ochii ca si o imagine imi aprarea in fata ochilor mei in care vedeam un tanar (eu) care era incojurat de 12 persoane, apoi tot ceva aseamanator dar in foarma spicelor cand 12 spice se aplecau in fata mea steam ca este un biblie un om care i s-a intamplat la fel – si o perioada buna de timp nu am inteles aceasta viziune care o vedeam de multe ori. Si la o predica a unui invitat in biserica noastra am mers si l-am intrebat ce inseamna acest lucru… si el mi-a spus ca Dumnezeu ma cheama sa fiu un om care sa ridice pe cei din jurul lui sa fiu un Iosif pt generatia in care ma aflu. Ani la rand am stat sa meditez la aceasta chemare si incercam sa ma uit in viata lui Iosif si in viata mea si am observat ca Dumnezeu stia deja toate aceste lucruri. El a inceput sa imi vb personal, sa imi spuna exact ceea ce se v-a intampla cu mine, unori ma avertiza cand mi se va intampla ceva. Dar tot ceea ce mi-a promis El a fost bazat pe o conditie care ma face sa las lucurile astea lumesti si sa ma leg mai mult de El, aceea conditie era ca : atat timp cat voi sta langa El, voi fii binecuvnatat. Acest lucru am putut sa vad doar atuncea cand am inceput sa ma departez de El. Chiar a fost o vreme in care asa de tare m-am indepartat de Dumnezeu incat am zis ca ar fii timpul sa incerc si un alt fel de stil de viata. Crestimismul asta nu ma prea implineste … prea multa lume deja ma lovea din diferite parti si imi spuneau ca nu sunt bun de nimica, ca nu stiu incotro vreau sa merg si ca nu se v-a alege nimica de mine, toate aceste ganduri ma faceau sa ma simt ca si un emo, dar in depresia mea ma gandeam si incercam sa caut si o scapare din situatia mea pt ca steam ca a fii emo e ceva negativ si ca Lui Dumnezeu nu-I place. Si am ajuns la concluzia ca consecintele acestei depresi si departea de El nu ar fi rezolvarea lucrurilor si a problemelor mele din contra. Satana a gasit punctual slab din viata mea, dar am descoperit arma care m-a savat si care m-a trezit din nou la realitate, aceasta arma o numesc RUGACIUNEA. Simteam nevoie de rugaciune – am plecat la biserica pt a sta de vb cu cineva, o persoana in care am avut incredere sa ii zic prob mea, si dupa aceea discutie Dumnezeu mi-a schimbat mintea si o chestie care ma ajutat fff mult sa trec peste acesta depresie a fost ca mi-am amintit de chemarea pe care Dumnezeu o are pt mine. El ma vrea cu gelozie asa cum sunt. Dumnezeu stiu ca niciodata nu mi-a vrut rau si stiu ca El a ingaduit ca sa trec prin acele momente ca sa ma formeze pe mine si nu numa, sa pot sa fiu un ajutor pt cei care au trecut prin aceste probleme. In cursul ultimilor 3-4 ani Dumnezeu mi-a arat multe lucrui care ar trebui sa le accept si care sa le resping, m-a trecut prin lucruri prin care niciodata nu as fii crezut ca o sa trec… si poate chiar m-am ferit de ele. Dar stii cand ti se inchide o usa… El iti deschide alta… cand dai de o probleme intodeauna El v-a gasi si rezolvarea. Faptul ca nu am avut parte de o familie adevarat, aici ma refer la tata, El a fost cel care m-a invatat sa depinde de El si sa invat sa ascult de El pentru ca e singura persoana care ma stie cel mai bine si imi vrea tot binele de pe pamant. “Increde-te in Domnul cu toata inima ta si nu te bizui pe intelepciunea ta, recunoste-L in toate caile tale si El iti va netezi cararile.”
As putea sa spun multe cate mi s-au intamplat dar vreau sa ma rezum la atat, daca credeti ca va-ti regasit in aceste putine cuvinte si vreti sa stiti cum puteti trece peste m-as bucura sa stam de vb fie prin intermediul internetului fie fata in fata. Va iubesc mult de tot.
P.s. un verset care sper sa te ridice din “mocirla” in care te afli: Isaia54:4-7
As vrea sa impartasesc cu voi modul in care Dumnezeu a schimbat viata mea. Ma numesc
Cristina si am 20 ani. Parintii mei au aceeasi relatie cu Dumnezeu ca marea majoritatea a poporului nostru, adica aproape nula, El existand pentru ei undeva acolo sus si in vreme de necaz, o rugaciune, o lumanare la biserica poate Il indupleca. Desi parintii mei nu frecventau biserica inafara de pasti, Dumnezeu si notiunea de Dumnezeu nu imi era straina dat fiind ca bunicii mei sunt neoprotestanti, de cate ori mergeam la ei nu duceau la biserica, la grupele de copii care erau acolo si imi aduc aminte perfect prima data cand am mers, eram fascinata de modul cum canta copii, cum se roaga. Datorita bunicilor mei am prins mare drag de biserica, de locul unde oamenii mergeau si ii cantau lui Dumnezeu laude, ii trigau Numele, iar prin clasa a 3 mama mea a fost invitata de o prietena de a ei la bisrica si m-a luat cu ea, insa pe mine m-a dus la gupa de copii, grupa care am frecventato cateva luni de zile. In clasa a cincea, incepusem sa ma imprietenesc cu gasca de la bloc, aveam un anturaj “bun” si la scoala, iar fumatul sau chiulitul nu insemnau decat toane si fite de copil rebel care isi permite multe incercand sa fie cat mai cool. Desi mergeam si la biserica, unde invatam atat de multe despre Dumnezeu, nu facea nici o diferenta in viata de mea de peste saptamana. La scoala si afara cu gasca eram o cu totul alta persoana decat duminica. Toate acestea insa au continuat pana in clasa a 7 cand am luat o hotarare brusca si inteleapta, sa ma mut de la scoala ( sa scap de “prietenii” mei) sa renunt la gasca, si sa il iau pe Dumnezeu in serios. Cum sa intamplat aceasta? Simplu…
Eram prin clasa a 7 pe la jumatatate cand intr-o seara la biserica, in urma unei predici am hotarat sa imi predau viata in mana lui Dumnezeu. A fost momentul crucial al vietii mele, pe care insa nu il regret deloc. Nu e nimic mistic in tot ce am zis, e doar simplitate, pentru ca modul in care Dumnezeu lucreaza este simplu si lipsit de extravaganta. Renuntatul la anturaj, fumat, chiulit etc. nu a fost un chin, nu a fost nici un program de autodisciplina, a fost pur si simplu atingerea lui Dumnezeu de viata mea. De atunci au trecut 7 ani, iar in urma cu doi ani l-am marturisit in apa botezelui. Daca au fost usori cei 7 ani? Nu. Dar au fost cei mai frumosi ani din viata mea, si sunt convinsa ca cei care vor veni vor fi mai frumosi, pentru ca viata traita cu Dumnezeu e o aventura strasnic de frumoasa.
Poate ca si tu ca mine si ca multi atii, nu vi dintr-o familie de crestini cu o relatie autentica cu Dumnezeu, si de frica lor eziti sa mergi la biserica, sau paote sa le spui ca te-ai intalnit cu Creatorul Tau, insa vreau sa te incurajez sa iti spun ca nu exista mai mare fericire decat a ceea de a-l impartasi pe Cristos chiar daca rezultatele nu sunt cele care le-am vrea noi.
Iti doresc sa ai parte de un Peniel, un loc unde sa te intalnesti cu Dumnezeu fata in fata si de unde sa pleci schimbat, pentru ca nu ai cum sa pleci altfel!