Cantec

28Mar09

Poţi să spui că ai cunoscut cu adevărat fericirea, că ai simţit-o cum pătrunde în fiinţă  şi atacă fiecare parte din tine? Am intrat într-o lume aparent frumoasă, unde gândurile îşi găseau repede loc în mintea mea. Mi-am creat idei şi idealuri care măsurau tot ce mă-nconjura. Am descoperit, într-un târziu, că lucrurile par să fie mult mai mult decât se arată. Şi tocmai în acest punct, durerea a căpătat dimensiuni impresionante. A atacat o singură parte din mine, ceea ce s-a dovedit a fi de ajuns ca să strice echilibrul obţinut cu destul efort. Căderea a fost puternică şi cu greu mascată. Zâmbetul meu schiţa minciună. Ochii mei tulburi ascundeau paradoxuri imense. Mintea, pustiită, îşi căuta salvarea. 

Am pierdut cândva sentimente. Am pierdut oameni. Am rupt legăturile ce mă ţineau în trecut. Am crezut că dacă las totul în urmă voi avea parte de un prezent inocent. Ce amăgire . Capcană fatală. M-am lăsat să mor într-o beznă totală, încercând să alerg spre necunoscut. E tot ce am ştiut face atunci. Naiv, am crezut că aceasta mi-e salvarea. Paşii mei nu mai lăsau urme. Era ca şi cum nu mai existam. Ştiam că ceva lipseşte. Puteai fi Tu oare? Nu-Ţi cunoşteam numele, dar Îţi ştiam prezenţa. Nu ştiam cum să Te chem, dar Îţi auzeam mereu paşii şi glasul. M-am oprit să mă gândesc pentru o clipă la Tine. Cine eşti? De ce golul din mine creşte când Tu nu eşti aici? Nu te cunosc, şi totuşi, fără Tine, nu am nici un rost. Tăcere. Nici gândurile mele nu mai făceau zgomot.

Mi-am verificat pulsul. Totul părea în regulă…până când ai ajuns Tu. M-ai privit cu atâta căldură. Ai început să  îmi vorbeşti şi ceva în mine începea să se schimbe. Am vrut să Te rog să Te opreşti dar mă simţeam atât de slab în faţa Ta. Îmi rosteai lucruri ce îmi păreau străine, cuvinte ce mergeau dincolo de înţelegerea mea. Nu ştiam ce-mi faci, dar era bine. Am închis ochii să mă pot lăsa condus de vocea Ta in locul in care umbre nu vor fi. M-am simţit purtat pe aripi spre o lume incertă, departe de tot ce îmi era cunoscut. Şi, pentru prima dată, ştiam că nu mai sunt la fel. Feţele erau aceleaşi, însă ochii mei le priveau diferit. Cuvintele mele aveau conţinut iar simţurile mele erau vii după atâta răceală. Te-am căutat în jur şi nu Te-am găsit. Ştiam că eşti aproape. Ce sentiment ciudat. Nu mai simţisem asta niciodată.                                                 

Am privit înăuntrul meu şi Te-am găsit acolo, parte din mine. Am ştiut atunci că nimic ce ajunsesem nu îmi aparţine. Schimbarea erai Tu iar eu aveam să port însemnele măreţiei Tale.

Filed under: Uncategorized   |  Leave a Comment