Prea de tot
Prea dezamagit de oameni? Prea dezamagit de parinti? Prea satul de lumea asta rea? Prea satul de ipocrizie? Prea satul de prieteni? Prea satul de atata dragoste? Prea satul de ce se intampla in jurul tau? Prea satul de conducatori? Prea satul de tot?
Ajungem la un moment dat cand suntem asa de satuli si ne vine sa ne bagam piciorul renuntam la tot ce este si sa nu mai facem nimic. Pur si simplu sa stam si sa ne doara in cot de ce e bine si ce e rau. Ajungem la concluzii ca nu se mai merita stresul. Ajungem la concluzii de “Gata. Ajunge. Ce-i mult ii mult. Eu unu/una nu mai am chef si nici rabdare. Nu mai vreau si gata”.
Am ajuns sa discut cu cineva despre ipocrizia care se afla in scoli, la lucru si pana si in biserici. Deja era mult prea satul si a zis ca o sa continue pana cand Dumnezeu o sa ii dea un semn. Mi se pare ciudat sa dorim ca El sa faca tot timpul ceva, si noi vom face ceva doar daca vom primi un semn, sau mai degraba daca ne convine semnul din partea Lui. S-o fi saturat de a mai merge de drum? Sau s-o fi saturat sa mai traiasca?
Comunitatea aceasta e plina de tot ce am enumerat eu mai sus si sunt de acord cu tine. Dar asteapta un om care sa ia deciziile grele, care sa faca treaba murdara, care sa mai aiba o piatra de speranta unde totul pare ca se darama. Comunitatea aceasta cauta oamenii care sa fie stalpii puternici pe care se poate cladi, sa fie oameni de incredere, cauta oameni care au curajul sa viseze si sa faca primul pas pentru a-si atinge visul. Cauta oameni puternici in dragoste si sensibili in iertare.
Da recunostem ca prea de tot este ce a ajuns aceasta comunitate, recunoastem ca nu mai vrem sa traim si e mult mai usor sa mergem intr-un alt loc sa incepem de la zero. E mai usor sa incepi de la zero, decat sa incepi sa construiesti peste ce s-a daramat. E greu sa constuiesti pe ce s-a daramat o data, dar deja fundatia o ai facuta. Fii puternic de a-ti gasi locul unde trebuie sa stai, unde trebuie sa zidesti, unde trebuie sa ierti. Fii puternic si gaseste-ti locul unde trebuie sa iubesti.
Ai fost ales pentru a face treaba cea grea, dar nu vei fi niciodata singur/a. Accepta provocarile!
Filed under: Cum sunt, Curajul de a visa, Decizii, Media, Societate | 3 Comments
Tags: comunitate, provocare, puternic, renunt, satul
Pfoai frate, da’ io exact asta traiesc amu. Zici ca ii un fenomen faza asta cu mi-se-rupismul asta la toata lumea.
ii urat sa vezi oameni ipocriti la scoala…..ii urat sa vezi oameni ipocriti la servici……ii “superb” sa realizezi ca mergand la o anumita biserica…oamenii is mai ipocriti decat precedentele doua locuri la un loc !!!
da ma. aveti dreptate amandoi. se pot spune multe despre asta dar o sa ma rezum la cateva chestii: cred ca oamenii ipocriti nu sunt maturi, in special cei care se numesc crestini ca e clar ca nu sunt daca traiesc o viata dubla.
din fericire exista si crestini adevarati. eu am cam trecut peste ipocrizia asta la oameni cand am incetat sa ma mai uit la ei. adica sa nu ii lasi sa te impiedice pe tine sa fii diferit. fiecare o sa dea socoteala pt ce face.